Momente hygge si noua colectie de cafea Nespresso

by

Hello and let’s get cozy together!

Mai tineti minte ca va povesteam cu ceva timp in urma ca brandul NESPRESSO a ajuns la Cluj-Napoca si ca eram super incantata despre aceasta veste? Ei bine, acum in prag de sarbatori, Nespresso a lansat o editie limitata de capsule de cafea cu inspiratie nordica, Nordic Indulgence

Inspiratia a pornit de la perioada festiva a sfarsitului de an si a fost construita in jurul stilului de viata si obiceiurilor pasionatilor de cafea din tarile nordice care savureaza fiecare ceasca de cafea ghidandu-se dupa doua concepte: FIKA – concept suedez ce inseamna a bea o cafea cu ceva bun alaturi (de obicei ceva dulce sau o patiserie), impreuna cu cineva drag si HYGGE -concept dupa care se ghideaza danezii, ce s-ar traduce in sentimentul de multumire si bunastare datorat lucrurilor mici din viata care aduc bucurie.

Sunt fascinata de acest termen hygge devenit faimos in ultimii ani, insa despre care putina lume stie exact ce inseamna. Nu se poate traduce printr-un singur cuvant si personal cred ca in asta consta frumusetea lui, in faptul ca sugereaza sentimentul de confortabil si prietenos. Hygge este despre momentele calduroase traite alaturi de cei dragi, despre sentimentul de fericire si starea de confort.

Pentru mine, momentele hygge sunt momentele in care reusesc sa iau o pauza de la lucrurile pe care le fac repetat zilnic. Despre telefonul tarziu pe care il am cu mama in fiecare seara cand ne povestim ce s-a intamplat de-a lungul zilei. Despre plimbarile relaxante in padure, pe jos sau cu bicicleta. Despre intalnirile cu prietenii pe care nu i-am vazut de mult timp. Despre momentele in care imi pun vinylul preferat si citesc. Despre diminetile insorite in care ma bucur in liniste de razele soarelui. Despre lucrurile marunte care imi aduc implinire interioara. Iar acum ca suntem in prag de sarbatoare, momentele mele hygge sunt momentele in care impachetez cadourile pentru cei dragi. Zilele trecute, am fost la o sesiune de shopping rapida pentru a-mi cumpara materialele de care am nevoie pentru impachetat: hartie decorativa, etichete cu braduti, markere si panglici. M-am relaxat cautand cele mai simple modele de hartie decorativa, desi mi-a fost greu sa rezist tentatiei de a alege dintre nenumaratele printuri cu reni, mosi si candy canes pline de sclipici. Ma bucur ca am gasit ceva minimalist si dragut: am ales fulgi argintii si am gasit la intamplare sfoara simpla pe care intentionez sa o folosesc pe post de panglica la urmatorul cadou pe care il voi impacheta.

Revenind la colectia limitata de capsule de cafea lansata de Nespresso cu ocazia sarbatorilor, aceasta are un design original creat de artista Louise Campbell, ce a folosit ca inspiratie atat stilul de viata al locuitorilor tarilor nordice si traditiilor de a-si bea cafeaua, cat si peisajele captivante pe care natura nordica le are. Atat capsulele cat si accesoriile colectiei sunt ‘imbracate’ intr-un design modern, inspirat de estetica formelor caracteristice reliefului nordic, de straturile prajiturilor traditionale si straturile unui espresso, de la cafeniul bauturii, pana la auriul cremei.

Editia limitata Nordic Indulgence ne surprinde cu 3 sortimente absolut de-li-cioa-se de cafea. Vi le amintesc si voua sa va fac pofta:

  • Sortimentul Nordic Black este un amestec de boabe de cafea Arabica, parte din Africa si parte din America de Sud. Notele caracteristice sunt cele fructate si notele fine de cereale.
  • Sortimentul Cloudberry flavored are note dulci de gem de mure galbene si o aciditate usoara.
  • Sortimentul Almond Cake flavored combina aromele fine de crema de vanilie, frisca si migdale, inspirate din desertul traditional al norvegienilor numit kvaefjordkake – cel mai bun tort din lume (dupa cum ii spun ei) cu multa crema de vanilie si frisca sicu blatul din migdale.

Colectia Nordic Indulgence este completata de  gama de accesorii ce contine canile termorezistente Travel Mug, cestile PIXIE, suportul de capsule VIEW si noi sortimente de ciocolata: Dark Chocolate Salted, Caramel si Blond Chocolate. Oh- so- yum, nu-i asa?!

Gasiti editia limitata Nespresso disponibila atat in punctele de vanzare fizice (Nespresso Boutique Dorobanti, Nespresso Boutique Baneasa Shopping City, punctele de vanzare din Mega Mall si AFI Bucuresti si punctul de vanzare din VIVO!MALL Cluj-Napoca), cat si prin comanda online pe www.nespresso.com.

PS: Nu uitati sa reciclati capsulele de cafea Nespresso si sa ajutati cu pasi marunti, dar semnificativi la un mediu mai sanatos! Reciclarea capsulelor din aluminiu este foarte accesibila – atat prin colectarea lor in punctele fizice Nespresso din Bucuresti, cat si prin ridicare de catre curier la fiecare noua comanda de cafea facuta online, oriunde in tara.  🙏♻

Hai pupici!

No Comments Yet.

What do you think?

Your email address will not be published. Required fields are marked *

WP-Backgrounds Lite by InoPlugs Web Design and Juwelier Schönmann 1010 Wien